Alimentatia porumbelului voiajor

Hrana porumbeilor voiajori care participă la concursuri trebuie să asigure diversele nevoi ale organismului astfel încat să-i furnizeze porumbelului substanţele necesare pentru întreţinerea vieţii sale şi pe de altă parte să-i procure energia absolut necesară pentru îndeplinirea eforturilor suplimentare pe care trebuie să le facă în perioada antrenamentelor şi concursurilor.

Organismul porumbelului are nevoie de o hrană diferenţiată în funcţie de eforturile depuse. Cu alte cuvinte este important ca acestor ,,atleţi zburători” să li se asigure regimul de hrană după activitatea depusă.
Se impune deci un regim de hrană cand este pui, altul cand este matur, cand participă la antrenamente şi concursuri, cand năparleste sau pe timpul iernii.
Hrana va trebui să cuprindă, grăunţe variate şi asociate proporţional cu efortul depus. Această dozare a cantităţilor de grăunţe este necesară pentru a se obţine asimilarea cea mai profitabilă de către organism în cursul diferitelor faze a vieţii sportive a porumbelului.
Grăunţele cele mai comune pe care el le consumă şi care sunt mai recomandabile, sunt următoarele :
- Leguminoasele: mazărea, măzărichea, lintea, sunt bogate în materii albuminoide dar sărace în grăsimi.
- Cerealele: porumbul, graul, ovăzul, orzul, secara sunt bogate în hidraţi de carbon şi relativ sărace în albumină şi grăsimi.
- Oleaginoasele: răpiţa, inul, canepa sunt foarte bogate în grăsimi dar sărace în materii albuminoide şi hidrocarbonaţi.
Aceste grăunţe trebuie să fie din recolta anului respectiv şi din punct de vedere calitativ ele trebuie să fie curate, nemucegăite şi fără praf.
Vom scrie cateva cuvinte despre aceste grăunţe în articolele din zilele ce urmeaza.
Verdeaţa: Este o sursă bogată în vitamine.
Odată cu zorii primăverii porumbeii încep să plece la camp, în special cand cresc pui, cu toate eforturile unor columbofili de a-i reţine.
Ei găsesc tot ceea ce doresc.
Stoluri imense se unesc şi încep să dea tarcoale campului pentru ca apoi să coboare si să savureze cu plăcere verdeaţa, precum şi seminţele nou încolţite surse preţioase de vitamine.

Apa de băut: Cea mai bună şi apreciată este apa curată de izvor sau apa raurilor captată nu departe de izvorul lor.
Apa pe care o servim porumbeilor trebuie să fie foarte curată şi reannoită zilnic.
Vasele trebuiesc opărite din cand în cand.
Nu trebuie să lăsăm apă în vase pe timpul iernii căci îngheaţă în special pe timpul nopţii.
Furajele combinate: Sunt formate din mai multe componente :
-premixuri, supernuclee, nucleu proteino-vitamino-mineral şi concentrate.
Premixurile au în ele încorporate diferite substanţe biostimulatoare amestecate cu şroturi, lapte praf şi alte produse.
Există premixuri vitaminice, de microelemente (melanjuri de diferite săruri minerale) sau antibiotice;
-supernucleele sunt compuse din mai multe premixuri amestecate între ele în anumite proporţii.Inul: Este o sămanţă grasă care produce congestii ale ficatului cand se dă în mod abuziv.
Se foloseşte în perioada năparlirii. El este laxativ şi depurativ.
Canepa: Trebuie dată cu prudenţă. Sămanţa este mică şi mijlocie şi se foloseşte în epoca concursurilor şi în cea a năparlirii.
Ea este foarte mult savurată de porumbei.
Zdrobită se amestecă şi în hrana minerală, dandu-i un miros specific foarte atrăgător pentru porumbei.

DARI: Este o cereală foarte digestibilă.
La noi i se spune sorg. Compoziţia sa este asemănătoare cu a graului.
CARDY: Este floarea soarelui cu seminţe de culoare albă.
PADDY: Este orezul nedecorticat şi întreg. Are cam aceeaşi com­poziţie cu ovăzul.
Sămanţa aparţine grupei cerealelor.
Painea: Nu trebuie să fie decat un desert ocazional, o prăjitură.
Se serveşte mai bine prăjită, sfăramată.
Zahărul: Este un stimulent preţios şi un întăritor al sistemului muscular, care-l ajută prin hidraţii de carbon.
El uşurează respiraţia reglandu-i ritmul şi produce o digestibilitate favorabilă.
Sarea: Este un aliment indispensabil organismului.
Porumbeii o consumă cu lăcomie.
Se recomandă ca să fie permanent în porumbărie. Porumbelul în corp poate avea un gram, iar pierderea zilnică s-a socotit 4-5 centigrame, deci ea trebuie completată zilnic fiind un tonic.
Ea este higroscopică (absoarbe apa).Meiul: este un aliment excelent, mult apreciat de porumbel pe care-l îngraşă şi care-i favorizează creşterea şi dezvoltarea musculară.
El este de mai multe nuanţe (alb, roz, roşu).
Cand se dă în doze mari produce diaree.




Rapiţa: conţine sulf necesar penajului, pentru care motiv se serveşte porumbeilor în perioada năparlirii.
Sămanţa sa mică şi neagră trebuie păstrată la loc uscat, căci absoarbe multă umiditate şi mucegăieşte repede.
Sunt două varietăţi: una mai mare în bob şi dulce şi alta mică şi la gust iute.
Porumbeii o mănancă cu plăcere pe cea dulce şi n-o consumă pe cea mică.
Orzul: este un furaj admirabil de consumat pe timpul iernii.
El temperează instinctele sexuale.
Culoarea bobului de orz trebuie să fie galbenă ca paiul, la zdrobire are miezul făinos.
Se foloseşte 40-50% în raţia zilnică ale lunilor ianuarie şi februarie. Porumbeii hrăniţi cu orz devin uşori ca nişte baloane, dar le fortifică muşchii dandu-le multă energie.




Ovăzul: este un aliment tot de iarnă care se dă cu măsură.
Tegumentul (coaja) trebuie să fie subţire, miezul alb şi de un gust plăcut.
Boabele trebuie să fie grele la mană, pline şi să alunece uşor între degete nedand impresia de umezeală.Mazărea: se foloseşte în perioada de creştere ca şi pe timpul năparlirii.
Cea mai apreciată este mazărea de culoare bej cu bobul greu, neatacat de paraziţi în asociere cu măzărichea este foarte recomandabilă pentru porumbei. Mazărea verde produce frecvent diaree.
Măzărichea: măzărichea comună, este o leguminoasă din familia „Papilonacee” (cu corole ca aripile fluturelui). Aceasta este o hrană apreciată de porumbei deoarece o consumă cu multă lăcomie.
Sămanţa de măzăriche trebuie să aibă o culoare neagră sau gri închis, iar interiorul alb strălucitor.
Cand măzărichea este perfect uscată ea nu produce diaree şi favorizează punerea porumbeilor în formă.
Se serveşte porumbeilor asociată cu alte grăunţe.Graul: este un aliment care trebuie să facă parte din raţia zilnică a porumbelului. Inconvenientul este că produce îngrăşarea, iar acest fapt este incompatibil cu cerinţele sportive.
El este folosit în special în anumite situaţii cand organismul este slăbit, în timpul convalescenţei sau în timpul perioadei năparlirii.
El se serveşte asociat cu alte grăunţe. Boabele trebuie să fie uscate şi fără miros neplăcut.
El se dă porumbeilor în special în perioada cand aceştia cresc pui. Este bogat in materii proteice şi acid fosforic care dau porumbelului un aport constant de albumină şi putere timp de mai multe ore de la servitul raţiei.
El conţine şi anumite săruri care favorizează digestia hranei.
Se preferă graul mic şi tare de culoare roşiatică.Porumbul: se preferă cel cu boabe mici.
El nu trebuie să fie stricat.
Amestecat în proporţiile ideale, el constituie un aliment perfect în epoca concursurilor.
Porumbul furnizează caloriile necesare pentru ca porumbelul să poată face faţă eforturilor ce se impun.
Este mult apreciat de porumbei în special iarna pe timpul gerurilor mari, producand un potenţial caloric valoros.
Pentru că produce îngrăşarea trebuie dat într-o anumită proporţie.
El conţine fosfor şi calciu, substanţe absolut necesare vieţii porumbelului.
Pe langă acestea, mai conţin şi alte substanţe.