Metoda de hranire castigatoare

În timpul sezonului competiţional, principalul rol al hranei este să furnizeze energia necesară zborului. Scopul nostru este să oferim zburătorilor cel mai bun „carburant” pentru ziua concursului.
Pentru a realiza acest lucru în mod corespunzător, trebuie să cunoaştem foarte bine hrana consumată de porumbei. Următoarele paragrafe vă vor introduce în ştiinţa (sau teoria) hrănirii, dar, pentru a concura cu succes, trebuie să deveniţi experţi şi în practica (sau arta) hrănirii.

Numai practica şi observaţia vă pot învăţa arta hrănirii, însă noi sperăm ca metodele de hrănire descrise aici să vă ajute să găsiţi calea spre o hrănire de succes.

Putem vorbi de arta hrănirii corespunzătoare numai atunci când mâncarea oferită este de calitate iar colonia de păsări este sănătoasă. E necesar ca sistemul digestiv să fie sănătos înainte să ne putem testa metodele de hrănire, deoarece organismul păsării cu un aparat digestiv bolnav nu va putea să absoarbă substanţele nutritive din grăunţele de calitate. Bolile intestinale, cum ar fi E. coli, coccidioza, viermii şi tricomonoza diminuează cantitatea de nutrienţi ce intră în organism. Numai folosind grăunţe de cea mai bună calitate şi având la dispoziţie o echipă de zbor sănătoasă, crescătorul se poate gândi la un amestec de concurs potrivit familiei sale de păsări şi metodelor de antrenament. Amestecul ales trebuie să ofere o pondere echilibrată de proteine (aminoacizi). Pentru a realiza acest lucru, trebuie folosite în combinaţie cel puţin 8 tipuri de grăunţe. Odată echilibrul stabilit, conţinutul energetic al amestecului devine cea mai importantă componentă a unei hrăniri de succes.

Schema de hrănire asigură echipei de zbor cantitatea potrivită de energie pentru antrenament şi concurs. Scopul hrănirii este de a furniza porumbelului de curse necesarul (nici prea mult, nici prea puţin) de combustibil (energie) pentru a face faţă zborurilor (în jurul crescătoriei sau în concursuri). Bineînţeles că necesarul de combustibil al porumbelului pe care îl antrenăm diferă enorm de la o zi la alta. Tocmai această fluctuaţie constantă a necesarului energetic al unui porumbel de curse face dificilă hrănirea chiar şi pentru cei mai buni crescători. Porumbelul de curse nu va concura la capacitate optimă când „echilibrul energetic” nu este corespunzător. „Echilibrul energetic” al lotului de zburători trebuie evaluat pe termen scurt (zilnic) şi pe termen lung (săptămânal) în fiecare sezon competiţional, deoarece condiţia fizică va scădea în ambele cazuri: exces sau deficit de energie furnizată. Puilor trebuie acordată o atenţie specială în timpul antrenamentelor cu scopul de a preîntâmpina diminuarea rezervelor de energie din ficat şi muşchi.

Raportată la volumul de efort, hrănirea peste măsură (echilibru energetic pozitiv) face ca echipa de concurs să fie mai puţin competitivă din cauza surplusului de „bagaj”. Energia în exces este stocată sub formă de grăsime, consecinţa imediată fiind pierderea vitalităţii şi a condiţiei fizice. E bine să reţineţi că surplusul de energie din amestecurile de hrană cu un conţinut mult prea ridicat în proteine (leguminoase), raportat la volumul de efort, va fi stocat sub formă de grăsime. Subnutriţia (echilibru energetic negativ) face ca echipa de concurs să fie mai puţin competitivă din cauza „defortificării”. Schemele de hrănire cu un conţinut energetic scăzut raportat la volumul de efort al echipei de zburători vor avea ca rezultat diminuarea rezervelor de energie din ficat, ţesut adipos şi muşchi.

Crescătorul poate recunoaşte o echipă de zbor cu un echilibru energetic negativ după următoarele semne:

• Porumbeii nu bat din aripi dimineaţa devreme sau după servirea mesei;
• Păsările nu manifestă interes să iasă din crescătorie sau nu vor să-şi ia zborul din coşul de antrenament, pleoapele sunt lăsate, dând impresia de letargie;
• Echipa de zbor cu un echilibru energetic negativ (consum energetic necorespunzător raportat la volumul de efort) e predispusă la îmbolnăviri, în special la boli „respiratorii”.

Vitalitatea

Majoritatea crescătorilor înţeleg importanţa vitalităţii în obţinerea succesului, însă puţini ştiu cum să determine apariţia acesteia în rândul zburătorilor. Vitalitatea se obţine furnizând întregului lot suficientă hrană (echilibru energetic pozitiv) pentru ca zborul în jurul crescătoriei (sau zborul din timpul antrenamentelor private) să fie plin de vigoare, cu scopul de a creşte masa musculară şi a reduce ţesutul adipos. În schimb, mulţi crescători sunt de părere că cea mai sigură cale spre dobândirea vitalităţii este restricţionarea consumului caloric (energetic), deci mâncare mai puţină, pentru a scăpa de excesul de grăsime şi a determina apariţia vitalităţii pe care o asociem cu vârful de formă. Totuşi, vitalitatea nu înseamnă doar greutate scăzută, ci şi vigoare, iar vitalitatea caracteristică unei condiţii fizice optime apare numai atunci când masa musculară se află la nivel maxim. În realitate, reducerea caloriilor în regim de efort pentru a determina apariţia vitalităţii afectează negativ condiţia fizică a lotului şi îl face vulnerabil în faţa bolilor. Reducerea drastică a caloriilor din alimentaţie nu va cauza doar subţierea stratului adipos, ci şi scăderea masei musculare, coroborată cu pierderea condiţiei şi forţei fizice.