Vitalitatea porumbelului voiajor

Vitalitatea sau puterea de viaţă este o calitate căreia trebuie să i se acorde o atenţie deosebită de către fiecare columbofil.
Trebuie ca cel ce doreşte să constate această vitalitate, să aibă miini să o simtă şi ochi fini pentru a o vedea.
„La mană”, vitalitatea este determinată printr-o uşoară tremurătură datorită încordărilor nervilor, ca şi cand porumbelul ar fi gata in orice moment să zboare. Sistemul nervos este deci încordat avand impresia că îi crapă musculatura şi că este un pachet de nervi.
In ochi se citeşte scanteierea unui corp plin de sănătate.

Vitalitatea se mai vede şi în penajul porumbelului oare trebuie să fie moale, cu pene colorate a căror luciu străluceşte în numeroasele nuanţe de culori, dovada elocventă a unei bune circulaţii a sangelui.
Felul nervos în care mişcă picioarele, parcă numai atinge podeaua, dand impresia că este o maşină de sport, care chiar şi în poziţia de repaus seamănă că se avantă înainte deoarece poziţia sa aerodinamică este adaptată lansării în aer. Un porumbel cu o vitalitate de mică valoare se îngraşă uşor, deoarece organismul dispune de o rezistenţă naturală mică.
In zbor porumbelul cu vitalitate mare este curajos şi caută să învingă greutăţile zborurilor dure pentru a se înapoia cat mai repede acasă.
El se mulţumeşte cu hrană puţină, de aceea este uşor ca o pană, dar totuşi pare umflat ca un balon.
In aer se strecuară uşor datorită penajului moale, mătăsos care îl ajută să alunece atunci cand aripile zvelte bat în sus şi în jos împingandu-i corpul înainte cu o subtilă mlădiere, ca şi cum o barcă suplă de curse se avantă uşor pe luciul unei ape atunci cand este împinsă de vasle.
Deci, pe langă o greutate mică şi o fineţe deosebită a penajului, porumbelul cu vitalitate are şi o aşa zisă linie ideală, zveltă, ca o fată cu un corp frumos după care toată lumea îşi întoarce capul pentru a o privi şi admira. Această linie zveltă începe chiar de la cioc, unde nările nasului se prezintă subţiri şi fine.
Porumbelul ce zboară la mari distanţe cu nările proeminente, mari, cedează mai uşor la un vant din faţă.
Ochii sunt vii, mobili, luminoşi ca stelele.
Gatul este armonios, zvelt, subţire, tras fin sub cioc, pieptul mandru, lat, tras în faţă, denotă o sănătate perfectă.
Spatele drept şi lat aproape că nu se simte cand se termină şi începe coada. Porumbelul care mănancă mult este şi greoi, lucru care este defavorabil pentru zbor pentru că el mancand exagerat acumulează grăsime, care ştim că este duşmanul numărul unu al zborului porumbelului de performanţă.
Vitalitatea la porumbei se manifestă ca şi la oameni.
Un copil care are multă vitalitate este curios de a le şti pe toate.
El observă totul, vrea să ştie totul, să priceapă tot, să înţeleagă perfect.
La porumbei vitalitatea se manifestă aproape la fel.
Dacă intrăm în porumbărie şi vom privi voiajorii noştri, vom constata că sunt unii foarte pasivi sau insensibili cand ne văd. Nu îi interesează nimic din ceea ce facem noi.
In schimb, alţii sunt deosebit de atenţi.
Cea mai mică mişcare, deplasare, sau dacă scoatem pachetul de ţigări din buzunar sau alt obiect ne urmăresc atenţi să afle tot, să ştie tot.
Vor urmări cu privirea obiectul scos din buzunar, capul le va fi într-o continuă mişcare urmărindu-ne şi în ochi li se citeste curiozitatea printr-o privire plină de expresie şi mişcare.
Columbofilul poate contribui la pierderea vitalităţii porumbeilor săi atunci cand le administrează un tratament greşit de medicamente care nu le trebuie, deci o cură greşită.
De reţinut este faptul că un porumbel bun nu se îngraşă niciodată, acest fapt fiind semnul sigur al vitalităţii şi că luat în mană are o tremurătură fină a muşchilor şi a întregului corp, dovedind potenţialul nervos.
Stresul are o influenţă negativă asupra vitalităţii şi sistemului nervos.
Un văduv care îşi cheamă permanent femela (neindicat pentru văduvie) îşi consumă inutil nervii.
Dacă trimitem la un concurs de fond un porumbel nervos el se epuizează rapid şi nu străluceşte în concurs, pe cand un porumbel cu vitalitate mare îşi dozează forţele calculat, economisandu-le cand este cazul şi consumandu-le atunci cand trebuie.
Aceştia sunt adevăraţii porumbei buni, cu vitalitate care trebuie folosiţi la mari distanţe.
Sunt unii porumbei care luaţi în mană ne dau impresia că au o vitalitate bună deoarece au şi un sistem muscular bun. Dar dacă îl ţinem mai mult timp în mană constatăm că el este plin de grăsime.
Porumbelul se strange ca un balon înţepat si atunci devine moale.
Muşchii pieptului se înmoaie în totalitate şi totul devine moale.
Ochii acestor porumbei nu denotă o vitalitate ca la un altul la care am văzut cum pare ochiul cand el este plin de vitalitate.
De reţinut că vitalitatea se manifestă astfel : porumbelul nu se îngraşă, dar nici nu slăbeşte cand creşte doi pui, ci îşi păstrează greutatea normală.
După concursuri dure porumbelul cu vitalitate recuperează rapid forţele pierdute.
Circulaţia sangvină este foarte bună, aceasta oglindindu-se în vascularizarea bogată a irisului.