Alt pont pe care vi-l pot da este următorul: nu sunt un mare fan al lansării în grupuri mici, doar dacă nu am pe cineva acasă pregătit să le administreze păsărilor cantitatea potrivită de grăunţe, fără să le permită să se îndoape. Cu toţi citim despre cutare sau cutare crescător campion care îşi antrenează porumbeii în grupuri mici, ca aceştia să înveţe cum să se desprindă de stol, să capete mai multă încredere în forţele proprii şi să nu se obişnuiască a zbura în stoluri mari. Sunt de acord cu premisele acestei idei, dar mai ştiu că fiecare columbofil îşi antrenează porumbeii în condiţii foarte diferite, de aceea trebuie să luăm în considerare fiecare aspect al regimului de antrenament înainte de a acţiona într-o anumită direcţie. În timpul ultimului sezon competiţional, un prieten mi-a spus că avea probleme cu echipa de păsări tinere. Că sunt leneşi, că nu vor să se antreneze bine în jurul crescătoriei şi că are probleme să-i aducă pe linia de plutire. S-a gândit că porumbeii erau bolnavi. L-am rugat să-mi detalieze programul de antrenament şi mi-a spus că-şi ducea porumbeii la antrenament în fiecare dimineaţă şi fie el, fie partenerul său eliberau păsările în sistemul “câte un coş pe rând”. Asta însemna că păsările erau eliberate câte 15 o dată, cu o diferenţă de până la 20 de minute între lansări. Între primul şi ultimul coş era adesea un interval de aproape două ore. L-am întrebat cine se afla acasă când păsările soseau. Mi-a răspuns că nimeni. Când îşi antrena porumbeii de unul singur, abia avea timp să-i elibereze şi să plece la serviciu. Iar când partenerul său se ocupa de acest lucru, întotdeauna era la muncă când păsările soseau acasă. Am reflectat un pic, după care i-am spus următorul lucru: “Porumbeii tăi nu sunt bolnavi şi nu sunt nici proşti, dar sunt hrăniţi într-o manieră total necorespunzătoare”. S-a împotrivit spuselor mele, argumentând că îi hrănea cu cel mai bun amestec pe care şi-l putea permite. I-am spus că nu amestecul e problema, ci felul în care e administrat porumbeilor. Primele două stoluri eliberate veneau acasă şi îşi mâncau porţia din hrănitoare. Celelalte grupuri trebuiau să se mulţumească cu ce rămânea, dacă mai rămânea ceva. Mi-a mărturisit că umplea hrănitorile ca să se asigure că şi cei întârziaţi mai găsesc ceva la întoarcere. I-am spus să oprească imediat antrenamentele în grupuri mici şi să elibereze întregul stol dintr-o singură lansare. De asemenea, l-am sfătuit să măsoare cantitatea de grăunţe pe care porumbeii o consumă după 10 – 12 minute de la administrare. Aceasta va fi “cantitatea de bază” a tainului. Apoi i-am zis să pună respectiva raţie de grăunţe în hrănitori şi să elibereze întregul stol, aşteptându-i acasă cu aceeaşi cantitate în fiecare zi. După o săptămână, fără medicamente, pasarile au început să se antreneze mult mai bine. Până la startul etapelor oficiale, porumbeii săi zburau ca nişte apucaţi. La sfârşitul sezonului, câştigase 10 dintre cele 14 curse. Erau acei porumbei bolnavi? Nu. Era atât de necesar să-i antreneze în grupuri mici? În cazul său, cu siguranţă nu. Nu avea pe nimeni acasă care să împiedice primii porumbei sosiţi să nu se îndoape cu mâncare, lăsându-i pe cei din coada plutonului cu buza umflată. În momentul când toţi porumbeii au trecut pe aceeaşi schemă de hrănire, întregul stol a avut de câştigat. Pentru aceia dintre dumneavoastră care vă duceţi la serviciu în timpul zilei şi nu aveţi pe nimeni acasă care să mute în alt compartiment porumbeii sosiţi de la antrenament, sau să-i hrănească pe măsură ce se întorc, vă recomand să uitaţi de lansările în stoluri mici. Lăsaţi asta pe seama celor care au toată ziua la dispoziţie să-şi antreneze păsările, sau beneficiază de ajutorul unor asistenţi. Aceştia din urmă se vor clasa în faţa voastră doar în primele două curse pe distanţe scurte deoarece, odată ce porumbeii dvs. îşi vor intra în ritm, ei se vor afla pe aceeaşi pagină în clasament cu ceilalţi competitori, iar calitatea porumbelului va fi factorul determinant ce va dicta ierarhia cursei.
Calendar de activităti columbofile lunare -Autor Ed. Minvielle .- Septembrie -1
Saturday, August 17, 2013, 7:54:57 AM | noreply@blogger.com (Claudian)
În luna septembrie, multi crescători încep să-si evalueze păsările tinere obtinute din împerecherile făcute sezonul trecut, lucru ce face din această perioadă a anului un moment de care crescătorii se bucură foarte mult. De abia acum putem începe să evaluăm calitatea produsilor rezultati în urma împerecherilor din anii trecuti. E o perioadă emotionantă pentru toti crescătorii de porumbei, când aflăm dacă am reprodus acea “pasăre specială” sau dacă am descoperit o “pereche specială”. Cred că emotiile pe care le încercăm acum sunt acel factor care ne fac să continuăm acest sport si ne oferă atât de multă plăcere. Oricum, stiu că acest lucru e valabil în cazul meu. As vrea să vă împărtăsesc câteva opinii legate de antrenament si hrănire. În urmă cu ceva ani, vorbeam cu un campion specialist în păsări tinere, având la activ o experientă de cateva zeci de ani, iar ceea ce mi-a destăinuit chiar m-a pus pe gânduri. Mi-a spus că, timp de multi ani, a păstrat o evidentă detaliată a păsărilor tinere si că a dezvoltat o teorie potrivit căreia porumbeii săi par să intre si să iasă din formă în cicluri ce durează trei săptămâni. Mi-a descris cum si-a monitorizat porumbeii de top de-a lungul carierei sale îndelungate si că, exceptându-l pe super campionul sau, majoritătii celorlalti porumbei le trebuiau cam trei săptămâni de antrenament pentru a intra în formă, după care rămâneau în formă tot cam trei săptămâni, obtinând rezultate bune. În a doua perioadă a ciclului, se pare că porumbeii îsi pierdeau forma timp de vreo trei săptămâni, după care obtineau iarăsi rezultate remarcabile. După acea conversaŃie, am început să urmăresc atent nu numai rezultatele propriilor echipe de zbor, dar si pe cele ale crescătorilor cu care am lucrat de-a lungul anilor. Ceea ce am descoperit pare să indice clar o legătură cu “regula celor trei săptămâni”. Mulţi columbofili au păsări care zboară săptămână de săptămână cu rezultate extraordinare, dar acele exemplare sunt rare şi cu siguranţă reprezintă o abatere de la regulă. Majoritatea păsărilor noastre obţin una, două, poate chiar trei clasări bune, fără a mai rupe gura târgului pentru tot restul sezonului. Mă întreb dacă există vreo metodă prin care să putem monitoriza sau evalua vârful de formă al păsărilor noastre (eventual măsurând cantitatea de oxigen din sânge), o metodă prin care să putem determina înainte de îmbarcare dacă zburătorii noştri se află într-o condiţie optimă necesară obţinerii unor rezultate de top. Cunoscând acest lucru, am putea elabora o strategie prin care să oprim acasă cei mai buni cursieri şi să-i odihnim atunci când potenţialul lor fizic nu e la capacitate maximă. Am putea şti când pasărea se află în vârf de formă ca să “apăsăm până la fund pedala de acceleraţie”, dacă pot spune aşa. Personal, nu am fost niciodată adeptul antrenamentelor foarte dure, dar nici nu am desconsiderat vreodată această metodă. Desigur, totul e relativ, iar antrenamentul dur într-o anumită zonă geografică poate fi privit ca neefiind chiar aşa de aspru în altă regiune, însă pot confirma următorul lucru: în domeniul meu de activitate, în fiecare zi primesc întrebări de la crescători şi sunt bucuros să pot spune că aproape în nici unul dintre cazuri această metodă de antrenament şi hrănire a păsărilor tinere nu a dat greş în obţinerea de rezultate, pornind de la cel mai mic club angrenat în vreo competiţie, până la cele mai mari şi mai prestigioase asociaţii. Aş vrea să vă ofer în continuare câteva idei pe care să le luaţi în considerare. Vă amintiţi de afirmaţiile mele de mai sus despre porumbeii care intră în formă după o perioadă de trei săptămâni şi îşi păstrează condiţia timp de alte trei săptămâni – cu excepţia porumbeilor campioni. Cred că un regim de antrenamente de succes ar arăta în felul următor: începeţi antrenamentele de la o distanţă de la care credeţi că porumbeii se pot descurca fără să se streseze prea tare. Astfel, în cazul în care aveţi o echipă de păsări care nu s-a antrenat prea bine zburând în stol în jurul crescătoriei, nu aveţi nici un motiv să-i duceţi la o distanţă mai mare de 3 km. Pe de altă parte, dacă păsările s-au antrenat foarte bine zburând în jurul porumbăriei şi sunteţi sigur că s-au “învârtit” într-un cerc cu o rază de 4,5 km sau chiar mai mult, vă puteţi gândi să începeţi antrenamentul de la o distanţă ceva mai mare. Personal, nu cred că are prea mare importanţă dacă începeţi de la 1,5 sau 15 km. Cred că ceea ce contează e ca păsările să se simtă confortabil şi să fie în stare să se achite de sarcină. În ce priveşte porumbeii noştri, îmi place să le menţin ridicată încrederea în forţele proprii, deoarece un porumbel sigur pe el va zbura mult mai repede decât unul care nu ştie încotro s-o apuce. Prin antrenamente dese, efectuate zilnic, dar nu neapărat de la distanţe mari, cred că-i puteţi face pe porumbei să fie mult mai încrezători în sine. Bineînţeles că-mi duc păsările şi la distanţe mai mari, dar, până la această dată, nu mi-am dus niciodată porumbeii până la prima locaţie de lansare înaintea unei curse şi, cu toate că noi (adică eu şi cei pe care îi ajut) concurăm împotriva unor crescători care fac acest lucru, niciodată nu am pierdut teren în faţa celor care îşi antrenează foarte dur porumbeii înaintea sezonului. Amintiţi-vă de “regula celor trei săptămâni”. Desigur, dacă aveţi un număr mare de păsări şi le antrenaţi dur de timpuriu, veţi avea avantajul ca la începutul sezonului competiţional să îmbarcaţi doar porumbeii cei mai buni pentru cursele cele mai importante, cu condiţia să le acordaţi acelor păsări o perioadă de timp “să-şi tragă răsuflarea”. Eu nu am nici timpul, nici spaţiul necesar ca să-mi permit o echipă numeroasă, la fel şi colaboratorii mei, deci prefer să-mi antrenez păsările gradual, astfel încât, pentru cele mai importante curse din program, am porumbei capabili să concureze cu succes. Şi nici nu a trebuit să mă împrumut la bancă ca să-mi plătesc carburantul din rezervor şi să cumpăr un set nou de cauciucuri pentru camionetă! .
Columbofilia ca sport şi hobby- Dr. Rob Marshall
Wednesday, July 10, 2013, 9:41:54 AM | noreply@blogger.com (Claudian)
Dr. Rob Marshall este veterinar avicol, având o experienţă de peste 25 de ani în tratarea păsărilor. A crescut păsări de la vârsta de 8 ani, când s-a decis să devină medic veterinar specialist. Din 1975, Dr. Marshall se ocupă de păsări în calitate de medic veterinar. În 1988, şi-a luat diploma de medic veterinar avicol ca Membru al Colegiului Australian de Ştiinţe Veterinare. Este autorul multor cărţi şi materiale video şi susţine cu regularitate lucrări ştiinţifice în cadrul unor conferinţe naţionale şi internaţionale cu specific veterinar. Porumbelul voiajor de rasă este cel mai rapid animal de curse dintre toate vietăţile, peste două milioane de crescători din întreaga lume bucurându-se de provocările şi emoţiile pe care ţi le dă sportul cu porumbei călători. În Australia, mii de crescători dedicaţi se întrec anual în concursuri pe distanţe ce variază între 50 şi 1200 km. Pregătirea lotului de zbor nu diferă de cea a unei echipe de fotbal, înot, atletism, ciclism sau orice alt sport de echipă. Aceleaşi principii de menţinere a sănătăţii şi a condiţiei fizice se aplică tuturor acestor discipline atletice, fie că ele implică curse de animale sau întreceri de oameni. Principalul deziderat al crescătorului de porumbei ce se ocupă de echipa sa de zbor sau al antrenorului / managerului unei echipei de fotbal este să-şi pregătească echipa atât fizic, cât şi psihologic pentru a concura cu succes. Singura diferenţă între antrenorul de oameni şi crescătorul de porumbei e că porumbelul nu vorbeşte limba noastră. De aceea, crescătorul de porumbei trebuie să înveţe să înţeleagă şi să comunice cu echipa de zbor în mult mai multe feluri şi în acest lucru constă dragostea şi interesul pentru porumbeii voiajori. În timpul antrenamentelor şi concursurilor, orice atlet, incluzând aici şi porumbelul de curse, se poate îmbolnăvi. Aici cedează toţi atleţii de elită aflaţi în vârf de formă pentru că e doar un pas de la cea mai bună prestaţie la “colapsul” provocat de boală. Provocarea crescătorului de porumbei este să-şi menţină echipa de concurs în formă maximă fără ca aceasta să cedeze din cauza bolilor ce dau târcoale porumbelului în coşul şi maşina de transport. Iar diferenţa între cei mai buni crescători şi restul plutonului este dată de felul în care menţinem acest echilibru fragil. Mulţi crescători de porumbei aleg să nu participe la concursuri şi ţin porumbei de rasă doar din plăcerea de a creşte şi reproduce aceste păsări deosebit de frumoase şi inteligente. Până la urmă, porumbelul de rasă trebuie să fie pasărea de companie supremă deoarece se întoarce acasă datorită ataşamentului faţă de crescătorie (casa lui) atunci când este eliberat din orice punct cardinal. Mai există oare alt animal de companie în stare să facă la fel?
Doua povestiri ,o singură concluzie(teoria oculara)
Wednesday, July 10, 2013, 8:51:24 AM | noreply@blogger.com (Claudian)
Din discuţiiile mele cu doi prieteni columbofili situaţi în zone diferite
ale ţării ( Bistriţa şi Neamţ ),am remarcat asemănarea întâmplarilor povestite de
aceştia şi am tras concluzia că TEORIA OCULARA trebuie cunoscută şi pusă în practică.
Unul din amicii la care fac referire a lucrat o perioada de timp în Italia ,
iar în ultimii doi ani s-a împrietenit şi chiar a locuit la un columbofil italian.
Acesta (italianul) ştia şi punea în practică teoria oculară.
Într-una din zile au mers împreună în vizită la un alt columbofil în aceeiaşi localitate .
După un timp în discuţia lor intervine şi subiectul "teoria oculară" , gazda
nefăcând parte din cei care cred în evaluarea porumbeilor prin aceasta metodă.
Şi ca argument suprem îi pune vizitatorului la dispoziţie un număr de 15 porumbei
pentru a fi evaluaţi şi îi promite că :
- Dacă iedntifici cel mai bun reproducător " ţi-l fac cadou "!
După ce toţi cei 15 porumbei au fost analizaţi , vizitatorul îi spune gazdei :
- Gata , am identificat cel mai bun reproducător, este această porumbiţă !
În acel moment gazda a dat în bâlbâială şi a-nceput să-l roage :
- Nu vrei tu ,să-ţi dau alt porumbel ?...
Cealată povestire seamănă izbitor cu cea descrisă mai sus ,diferă doar personajele
, porumbeii şi locaţia. Concluzia ...este aceeaşi !
Teoria oculară dă cele mai bune rezultate atunci când este aplicată în procesul de selectare a reproducătorilor, dar, odată ce acumulaţi experienţă şi vă familiarizaţi cu ea, poate fi folosită şi ca un ghid de identificare a calităţilor de zbor. Cunoaşterea teoriei oculare vă poate ajuta considerabil să reproduceţi porumbei mai buni şi să rămâneţi în top, permiţându-vă totodată să ţineţi păsări mai puţine şi mai bune decât multe şi fără valoare.
Există mulţi alţi factori pe lângă teoria oculară pe care un crescător trebuie să îi ia în considerare dacă vrea să aibă succes în sportul columbofil, cum ar fi originea, valoarea reproductivă, capacitatea de zburător, talia, forma, penajul, anatomia etc. Suma tuturor acestor lucruri e cea care face diferenţa dintre campioni şi restul plutonului, dintre profesionişti şi simpli pasionaţi.
Pentru succesul tău !
Claudian
Oferta Speciala
Wednesday, July 10, 2013, 8:49:56 AM | noreply@blogger.com (Claudian)
Pentru amatorii de preturi scazute am scos de la naftalina Oferta Speciala ,
adica:
Formula Succesului In Sportul Columbofil cu toate bonusurile aferente +
( plus )Calendarul De Activitati Columbofile Lunare
la pretul de 57 de ron !
Oferta este valabila PERMANENT
Comenzile se primesc la telefon 07 65 65 76 75 sau pe mail claudianjecu@yahoo.com
Porumbei de TOP
Wednesday, February 29, 2012, 12:45:47 AM | noreply@blogger.com (Claudian)
poza 011- seria 0565565 f
.....................................................................................
poza 012- seria 0565553 f
....................................................................................
poza 013- seria 0565564 f
...................................................................................
poza 014- seria 0565564 f
.....................................................................................
Pe 1 noiembrie 2010 expediam pachetul informativ Formula Succesului In Sportul Columbofil ,unui crescator din Husi.
Zilele trecute am primit un e-mail de la Cristian- Marius cu rezultatele porumbeilor lui alaturi de cateva fotografii.
Salut!
Ma numesc Balan Cristian Marius din orasul Husi, Jud. Vaslui si sunt inscris in Asociatia columbofila Cuza Vaslui apartinand clubului columbofil Husi.
Detin porumbei cu rezultate din anul competitional 2011.
Locul II Judetean - as maraton yarling si locul IV National- as maraton yarling cu porumbelul seria 0565565-2010 f ( a participat la expozitia nationala 2011Craiova FCPR).
Distanta - punctaj - loc - concurs - data - lansati
837671 - 28,91 - 49 - ROZAN - 16.06.2011 - 1695
842619 - 68,56 - 58 - ROZAN2 - 10.07.2011 - 846
901643 - 83,01 -107 - MLAWA - 30.07.2011 - 1289
TOTAL: 2581933 180.48
Sora cu aceeasi femela 0565564 Loc. 118 categoria maraton tineret cu 170,21 puncte .
Aceasta femela ajungand la concursul de maraton Rozan 2 cu o distanta de 842 km in aceeasi zi in care a fost lansata.
Al treilea porumbel 0565553( toate cele trei fiind surori) Loc. 208 categoria maraton tineret 298,86 puncte.
Parintii sunt un cuplu de exceptie .Un nepot cu aceste femele a zburat la concursul national Berlin din zona 5.
2011 a reprezentat un an de performanta pt mine si sper sa obtin si in 2012 rezultate la fel de bune.
Le urez tuturor columbofililor vant in pene in 2012!
Genius Pigeons partea 1-a
Thursday, February 16, 2012, 11:59:12 PM | noreply@blogger.com (Claudian)
Genius Pigeon partea a-2-a
Thursday, February 16, 2012, 11:57:27 PM | noreply@blogger.com (Claudian)
Genius Pigeon partea a-3-a
Thursday, February 16, 2012, 11:55:39 PM | noreply@blogger.com (Claudian)
Genius Pigeon partea a-4-a
Thursday, February 16, 2012, 11:53:48 PM | noreply@blogger.com (Claudian)
Cel mai tânăr columbofil
Tuesday, January 31, 2012, 1:06:57 AM | noreply@blogger.com (Claudian)
bebelus si porumbel
Vezi mai multe video din haioase
Sau mai bine zis " Cel mai tânăr viitor columbofil "
FEBRUARIE
Tuesday, January 10, 2012, 11:57:42 PM | noreply@blogger.com (Claudian)
Pentru a întârzia procesul de năpârlire a celor mai importante pene, cele de avânt (propulsoare) în cazul unui mascul, îi putem retrage femela şi ouăle astfel încât acesta să nu mai treacă prin procesul de clocire şi creştere a unui alt rând de pui. Unii crescători sunt de părere că retragerea femelei şi îndepărtarea ouălor în acelaşi timp pot stresa foarte mult masculul. Acesta este motivul pentru care lasă puii (sau cel puţin un pui) cu masculul, deoarece, în acest moment al procesului de creştere, masculul este cel care hrăneşte cel mai mult puii. Iar ideea este următoarea: chiar dacă femela şi cel de-al doilea rând de ouă lipsesc, va fi atât de dedicat îngrijirii puilor încât nu va fi stresat peste măsură de lipsa femelei şi a ouălor.
E clar că, dacă nu sunt pui, cea mai bună metodă de a duce la bun sfârşit acest proces este să îndepărtaţi femela din compartiment în timp ce masculul cloceşte, apoi să-l lăsaţi să clocească până părăseşte cuibul, adică 2-3 zile mai târziu. Procedând astfel, stresul separării de femelă şi de ouă va fi mult mai gradual şi mai diminuat. Ideea este să-l faceţi pe mascul să dezvolte o legătură puternică cu boxa sa, să o considere ca fiind cel mai preţios lucru din lume, un loc în care să se întoarcă cât mai rapid posibil, însă NU trebuie să-l extenuaţi lăsându-l să crească prea mulţi pui ori să-şi gonească femela la cuib de prea multe ori, iar astfel năpârlirea să ajungă într-un stadiu prea avansat.
Majoritatea crescătorilor experimentaţi nu-şi fac prea multe griji dacă prima, a doua sau a treia pană sunt căzute atunci când o pasăre începe sezonul de zboruri, însă cu cât năpârlirea avansează spre ultima pană, cu atât influenţează mai mult reuşita concursurilor. De aceea, este important pentru dumneavoastră să ţineţi seama de acest aspect în timpul pregătirii de iarnă a echipei de concurs şi încercaţi să faceţi un plan referitor la data împerecherii zburătorilor şi la numărul de ouă şi pui pe care îi veţi lăsa să-i crească înainte de startul sezonului competiţional.
Până în februarie, majoritatea crescătorilor şi-au împerecheat reproducătorii. Multe cupluri deja clocesc a doua serie de ouă, în timp ce altele abia au fost puse la pereche. În unele zone din ţară, crescătorii încep să-şi antreneze maturi pentru sezonul ce stă să înceapă. Deoarece succesul în cursele cu puii este strict determinat de sănătatea reproducătorilor la momentul împerecherii, aş vrea să explic ce anume consider eu un porumbel sănătos şi să detaliez la ce anume trebuie să ne uităm pentru a determina dacă un porumbel nu se află în vârf de formă pentru următorul sezon de reproducţie şi zboruri.
Înainte de împerecherea reproducătorilor, un crescător de succes va evalua dacă starea de sănătate a păsărilor sale este perfectă. Cum se face acest lucru? În primul rând, eu mă uit la întreg efectivul. Un crescător experimentat îşi dă seama din prima dacă un stol de porumbei este sănătos după modul în care aceştia se comportă în crescătorie. Debordează de energie? Cum e penajul păsărilor, străluceşte, are luciu? Sunt ele active şi pline de viaţă. Dacă răspunsul e afirmativ, situaţia generală este bună. Cum rămâne cu păsările luate în mod individual? Uneori, chiar şi într-o crescătorie unde starea generală de sănătate este bună, una-două păsări pot trece neobservate, iar crescătorul poate să nu remarce că acele exemplare nu se încadrează în standardul general de sănătate.
Cu câteva săptămâni înainte de startul sezonului competiţional sau de reproducţie, îmi place să analizez la mână fiecare pasăre. Primul lucru la care mă opresc este greutatea porumbelului. Dacă pasărea este uşoară la mână, vreau să aflu de ce. Dacă este foarte uşoară, o pun în carantină pentru a o supraveghea mai atent. În momentul în care am decis că acea pasăre atinge o greutate ce denotă o stare de sănătate optimă, îi examinez capul, acordând atenţie deosebită nărilor. Vreau ca nările să fie perfect albe şi uscate. Dacă nu constat acest lucru iar porumbelul respectiv nu are pui de hrănit, în general elimin acea pasăre deoarece e un semn sigur de boală când porumbelul are nări gri sau maronii şi aspect umed, mai ales dacă nu are pui de hrănit. Când are pui mici în cuib, nu iau în considerare acest aspect.
Dacă aveţi în crescătorie păsări care nu hrănesc pui şi care prezintă semnele de mai sus, adică nări umede şi decolorate, verificaţi imediat starea de sănătate a acelor exemplare. De obicei, “nările maronii” indică tricomonoză sau infecţii respiratorii, dar pot fi un indiciu al unor probleme şi mai grave. Dacă descopăr aşa ceva la porumbeii mei, mă uit în ciocul lor să văd dacă prezintă urme de mucus în gât. Aproape întotdeauna (cu excepţia cazurilor când hrănesc pui) când o pasăre are nările maronii veţi descoperi şi mucus în gât. Dacă aveţi acces la serviciile unui medic veterinar, primul lucru care ar trebui făcut este prelevarea unei mostre din gât.
Din păcate, şi în România este greu de găsit un medic veterinar specializat în porumbei, de aceea noi, crescătorii, trebuie să ne informăm singuri despre bolile porumbeilor şi tratamentul aferent. Atunci când descoperiţi o pasăre cu nări maronii şi mucus în gât, recomand punerea ei în carantină şi administrarea timp de 5 zile a unui tratament împotriva tricomonozei, folosind unul dintre următoarele produse: Turbosole, Ridzol, B.S., Pegosan, Trichoron Forte, Gambakokzid, Spartrix sau Ronidazol 10%. Reţineţi că şi capsulele Ten-In-One (Zece-în-unu) contracarează foarte eficient o mare varietate de afecţiuni, inclusiv tricomonoza. În general vorbind, acolo unde e fum este şi foc, şi aş deveni extrem de suspicios în privinţa întregului efectiv dacă descopăr chiar şi o singură pasăre manifestând aceste simptome. Dacă sunteţi siguri că există într-un compartiment doar una sau două păsări care prezintă semne de boală, atunci un sfat util ar fi trecerea lor în carantină şi aplicarea unui tratament exclusiv acestor păsări. Însă eu aş supraveghea în continuare cu atenţie întreaga colonie, timp de câteva săptămâni, şi dacă mai mulţi porumbei dau semne de contaminare, atunci cel mai prudent lucru este să trataţi imediat întreg efectivul. O singură pasăre bolnavă ar trebui întotdeauna izolată de restul grupului şi ţinută foarte atent sub observaţie. Dacă lucrurile nu se îmbunătăţesc imediat ce a început tratamentul anti-tricomonoză, atunci trebuie luat în calcul un tratament împotriva infecţiilor respiratorii.
După evaluarea nărilor şi a greutăţii corporale, întotdeauna examinez ochii şi caut să văd dacă aceştia sunt strălucitori, intens coloraţi, să nu fie umezi ori spălăciţi. Trebuie examinaţi ambii ochi, deoarece am observat adesea că un ochi este mai slab colorat decât celălalt în cazul unor porumbei care altfel par sănătoşi. Dacă descopăr această situaţie, atunci ştiu că pasărea respectivă fie suferă de o afecţiune respiratorie sau a suferit cândva. În unele cazuri, păsările care au suferit o infecţie respiratorie severă la un ochi nu-şi vor mai recăpăta niciodată culoarea originală a irisului.
Dacă în jurul pleoapei este umiditate în exces, mai exact în locul unde se face joncţiunea cu partea de jos a ochiului, imediat îmi dau seama că am de-a face cu o problemă respiratorie. Lupa este un instrument excelent pentru a verifica dacă există exces lacrimal în zona conturului pleoapei. Singura modalitate de recunoaşte umiditatea în exces este să examinaţi foarte multe păsări şi să verificaţi acest aspect în special când analizaţi păsările dintr-o crescătorie campioană. Veţi vedea că păsările care se află într-o stare de sănătate perfectă vor avea ochi relativ „uscaţi” sau normali.
În cele din urmă, veţi putea determina ceea ce este considerat un ochi sănătos prin opoziţie cu un ochi prea umed. Odată cu acumularea de experienţă, veţi putea determina, chiar şi fără lupă, dacă anumite păsări au „ochi umezi”. Dacă detectaţi un nivel prea ridicat de umiditate, cu siguranţă vă confruntaţi cu o infecţie respiratorie. Un detaliu la care sunt atent este prezenţa unor bule de aer localizate la marginea ochiului. Acesta e un semn sigur că porumbelul suferă de o infecţie respiratorie uşoară. În acest caz, vă recomand cu tărie să verificaţi şi alte păsări din acelaşi compartiment, deoarece rareori am văzut ca doar un singur exemplar dintr-un compartiment să sufere de „ochi umezi”.
Dacă mai multe păsări suferă de acest simptom al „ochiului umed”, trebuie să verificaţi dacă în crescătorie există curenţi de aer şi/sau praf în exces şi imediat să începeţi un tratament împotriva afecţiunilor respiratorii. De asemenea, trebuie făcute schimbări în crescătorie, astfel încât să eliminaţi supraaglomerarea sau curenţii de aer în exces. Ar fi un lucru inteligent să trataţi păsările din acel compartiment pe o perioadă de până la 14 zile. Personal, obişnuiesc să alternez medicaţia folosită în tratamentele pentru boli respiratorii, alternând combinaţiile Tylan + Aureomicină şi Doxyvet + Tylan. Şi uneori, când suspectez o problemă gravă, apelez la Doxyvet + Suanovil. Vă este de ajutor să reţineţi că, în cazul unor probleme severe, combinarea acestor medicamente, precum şi alternarea tratamentelor, poate fi foarte benefică. Aş vrea să vă ofer câteva sfaturi în ce priveşte medicamentele folosite în tratarea infecţiilor respiratorii.
În primul rând, e important să ştiţi că administrarea simultană a mai multor tipuri de antibiotice pentru infecţii respiratorii nu este întotdeauna recomandată. Când aveţi dubii, întotdeauna e mai indicat să administraţi doar un singur antibiotic decât un amestec format din mai multe antibiotice, un lucru des întâlnit în ziua de azi. În al doilea rând, apa distilată poate contribui la sporirea eficacităţii antibioticului, deoarece apa distilată nu conţine chimicale care ar putea intra într-o reacţie cu ingredientele active din componenţa acestor antibiotice. În final, tot ce înseamnă grit, calciu şi suplimente minerale, cum ar fi piatra de ciugulit, trebuie eliminate din regimul alimentar pe durata tratamentului cu antibiotice pentru infecţii respiratorii. Dacă urmaţi aceste indicaţii, păsările vor benefica la maximum de pe urma utilizării medicamentelor împotriva afecţiunilor respiratorii.
După ce am terminat analiza stării de sănătate a ochilor, verific aspectul general al penajului. Îmi place să văd acel luciu al penelor şi să am senzaţia de catifelare şi flexibilitate la atingere. Ştiu că sunt nişte termeni relativi, dar, dacă conştientizaţi aceste lucruri când analizaţi la mână un porumbel, în cele din urmă, cu acumularea de experienţă, veţi putea face diferenţa între un penaj „moale şi suplu” şi unul „mătăsos şi flexibil”. Dacă penajul este uscat şi aspru şi nu este pudrat, acesta e un semn că ceva nu e în regulă.
De multe ori, carenţa de vitamine sau minerale este cauza penajului spălăcit, iar unul dintre lucrurile care pot provoca astfel de carenţe îl reprezintă paraziţii intestinali. Dacă descopăr una sau două păsări cu penaj spălăcit, imediat le trec în carantină şi le administrez un tratament împotriva viermilor. Moxidectin, Moxidectin Plus şi Eqvalan sunt produse foarte bune. A doua zi, verific dejecţiile să văd dacă prezintă viermi. Adesea, crescătorii neglijează deparazitarea internă a păsărilor şi am descoperit că acest lucru poate face diferenţa în ce priveşte starea generală de sănătate.
Printre altele, deschid aripa păsărilor şi verific penele de avânt. În afară de forma remigelor, verific şi gradul de uzură şi pudrare a penelor. Dacă observ că o pasăre care tocmai a terminat năpârlirea prezintă nişte linii ca nişte striaţii pe toată suprafaţa penei, atunci ştiu că pasărea respectivă a trecut printr-o perioadă de stres în momentul creşterii acelei pene. O infecţie cu care organismul păsării a trebuit să lupte, sau, în cazul unui zburător, un zbor de două zile sau o cursă foarte dură pot cauza astfel de anomalii ale penelor.
În schimb, dacă pasărea pare sănătoasă, încerc doar să-mi dau seama ce a provocat acea uzură a penei pentru a determina dacă a fost ceva ce aş fi putut controla sau nu. Dacă văd un număr mare de astfel de striaţii, nu voi scoate pui din acea pasăre în următorul sezon de reproducţie. Totodată, îi acord un an de pauză ca să revină în anul următor cu o năpârlire mai bună, cu o stare de sănătate îmbunătăţită şi cu mai multe semne că e suficient de în formă pentru a reproduce pui de calitate.
................
Articolul face parte din cartea " Calendar De Activitati Coluimbofile Lunare ".
Pentru Succesul Tau ,
Claudian
Pentru relatii (si comenzi) privind cartile electronice ma puteti contacta pe e-mail la :
claudianjecu@yahoo.com
Proiectarea si constructia adapostului
Wednesday, December 14, 2011, 8:57:29 AM | noreply@blogger.com (Claudian)
Proiectarea şi construcţia adăpostului
(articolul face parte din cartea " Formula Succesului In Sportul Columbofil " )
Pentru ca echipa dumneavoastră de zburători să concureze bine, construcţia adăpostului de porumbei trebuie să reflecte sistemul de management competiţional pe care îl veţi aplica. Următorul model de proiectare a adăpostului este unul elementar, are la bază sistemul văduviei pe care eu însumi îl practic şi reprezintă ciclul de viaţă al porumbeilor de curse, din momentul când ies din găcoace şi până se “pensionează”. Păsările dvs. sunt reproduse şi crescute în compartimentul de matcă, din zburătorii retraşi din competiţii, după ce aceştia au câştigat un titlu naţional sau vreo altă distincţie similară.
După înţărcare, puii sunt mutaţi în compartimentul masculilor tineri sau al femelelor tinere. Feţele de boxe din sârmă, amplasate în boxele de văduvie ale acestor compartimente, sunt închise spre interior, boxa fiind împărţită în două jumătăţi, astfel încât să rezulte două rafturi dintr-o boxă tip văduvie. Douăzeci şi patru de boxe pentru văduvie pot deveni în acest fel 48 de rafturi tip odihnitoare. După ce aţi format echipa de păsări tinere sau în jurul datei de 1 iulie, feţele de boxe se deschid din nou pentru a reveni la boxele normale tip văduvie. Imediat ce sezonul competiţional cu puii a luat sfârşit, femelele tinere sunt mutate în compartimentul femelelor mature, iar masculii tineri în secţiunea destinată maturilor. Prin aceste mişcări de “trupe” se eliberează compartimentul masculilor şi femelelor tinere pentru următorul sezon competiţional cu puii. Păsările mature (femele şi masculi deopotrivă), care au clasat bine la o anumită categorie sau au obţinut rezultate notabile, sunt retrase la matcă.
O componentă importantă a adăpostului este sistemul de intrare în crescătorie. Toţi porumbeii mei intră printr-un singur foaier sau coridor, pe toată durata vieţii lor. Compartimentul reproducătorilor, al puilor şi al maturilor nu reprezintă trei clădiri separate. Aceste trei secţiuni constituie un singur adăpost compact, eficient şi extrem de funcţional. Păsările tinere se antrenează şi intră în compartimentele destinate lor. Maturii se antrenează şi intră în compartimentele destinate lor. Reproducătorii se antrenează şi intră în compartimentele destinate lor. Mi se pare incomod şi ineficient ca porumbeii să intre în trei adăposturi răspândite prin toată curtea sau grădina; la fel şi în cazul reînvăţării păsărilor tinere să intre în porumbarul celor mature şi a reînvăţării păsărilor mature să intre în cel rezervat reproducătorilor.
Proiectarea unui adăpost elementar le permite porumbeilor de curse să trăiască în aceeaşi hulubărie toată viaţa lor. Se pot aduce modificări proiectului iniţial, incluzând aici o încăpere pentru depozitarea hranei, un antreu, o secţiune suplimentară pentru porumbei (cum ar fi carantina) etc. Fiecare adăpost este împărţit pe secţiuni. Aripa dreaptă a compartimentului de zbor se împarte în secţiuni de 1,5 m fiecare. La fel şi în cazul pavilionului din stânga. Compartimentul reproducătorilor este divizat în patru secţiuni, neincluzând aici cele două secţiuni ale femelelor. Această compartimentare este tipică unei crescătorii elementare. Arhitectura poate fi modificată în mai multe feluri, toate funcţionale. Spre exemplu, din moment ce policioara de aterizare se află la aproximativ 1,8 m înălţime, spaţiul de sub ea poate fi folosit pe post de volieră, spaţiu de depozitare a hranei, compartiment suplimentar sau un mic foişor unde pot fi aşteptaţi porumbeii la întoarcerea din cursă.
Boxele arată toate la fel. Aşa cum am spus şi mai devreme, în compartimentele rezervate tineretului – din februarie până la
1 iulie – boxele sunt împărţite pe din două pentru a dubla numărul de odihnitori.
Un adăpost corespunzător ar trebui construit atât pentru confortul crescătorului, cât şi pentru cel al porumbeilor. Într-un compartiment de 1,5 x 1,8 m nu ar trebui găzduiţi mai mult de 12 porumbei. Asta înseamnă, de obicei, 6 masculi văduvi şi perechile lor, sau 12 păsări tinere, găzduite până la 1 iulie.
Proiectarea şi construcţia unui adăpost de porumbei ar trebui să reflecte sistemul de management competiţional al crescătorului. Un adăpost talmeş-balmeş denotă un sistem managerial talmeş-balmeş. Un adăpost mizerabil, construit fără un plan bine stabilit, denotă în general un sistem de management competiţional foarte slab şi, în consecinţă, rezultate slabe ori sporadice. Un adăpost bine construit şi organizat indică un sistem de management competiţional bine gândit şi pus la punct. Există un motiv pentru care majoritatea crescătoriilor belgiene au un aspect plăcut şi sunt bine organizate. Majoritatea crescătorilor belgieni ştiu cum să-şi antreneze corect porumbeii. Deşi nu toţi sunt suficient de înstăriţi cât să-şi permită o crescătorie pitorescă, construită din cărămidă sau piatră, majoritatea crescătoriilor din Belgia sunt bine organizate. De ce? Pentru că majoritatea crescătorilor belgieni cunosc regulile de bază ale motivării porumbeilor, cu ajutorul unui sistem managerial bine aplicat, care se reflectă şi asupra arhitecturii adăpostului. Este singura cale de a concura în cadrul Uniunii Antwerp sau în întreaga ţară.
Pentru succesul tău ,
Claudian
Schiţa şi alte amănunte privind construirea adăpostului ,găsiţi în cartea electronică
Formula succesului in sportul columbofil
Din Calendarul De Activitati Columbofile Lunare
Wednesday, December 14, 2011, 8:56:10 AM | noreply@blogger.com (Claudian)
Vă invit să aruncăm o privire retrospectivă asupra activităţilor întreprinse în ultimele 4 săptămâni, după care aş vrea să vă împărtăşesc ideile mele referitor la antrenamentele premergătoare concursurilor şi la îngrijirea reproducătorilor. În iunie, ne-am vaccinat porumbeii împotriva variolei şi paramixovirozei, le-am administrat pastile împotriva viermilor şi tricomonozei, le-am smuls a 9-a şi a 10-a pană de avânt, i-am scufundat în soluţie de Malathion 57% cu acţiune împotriva paraziţilor externi, după care a urmat o pastilă împotriva paraziţilor interni. Am semi-obscurizat adăposturile şi nu am deranjat păsările pentru ca acestea să înceapă în bune condiţii năpârlirea. În a 3-a săptămână din iunie, le-am administrat porumbeilor un tratament împotriva tricomonozei timp de 3 zile, urmat timp de o zi de Digestal şi Pigeon Power sau Ferro Prodol pe boabe.
...........
Durează între 7 şi 10 zile până ce păsările încep să zboare de plăcere în această perioadă. Însă nu mă deranjează pentru că se află în continuare sub tratament şi încă mai au nevoie de timp până când penele smulse cresc la loc. Până la jumătatea lui iulie, cu puţină stimulare (zbor forţat / la steag), echipa începe din nou să zboare 30-40 de minute în jurul crescătoriei, dimineaţa şi seara. Abia acum suntem gata să începem antrenamentele. De obicei, durează cam 7-10 zile până să creştem distanţa de la prima locaţie de lansare, făcând salturi nu mai mari de 2,5 km şi ajungând astfel până la 20 km. Când încep să vină glonţ de la 20 km, putem sări rapid la 35 km, apoi la 50 km. Odată ajunşi la 50 km, am terminat cu antrenamentele.
Aflati mai multe din "Calendarul De Activităţi Columbofile Lunare"
Pentru succesul tău ,
Claudian
Metoda de hranire câştigătoare
Wednesday, December 14, 2011, 8:55:36 AM | noreply@blogger.com (Claudian)
Metoda de hrănire câştigătoare
În timpul sezonului competiţional, principalul rol al hranei este să furnizeze energia necesară zborului. Scopul nostru este să oferim zburătorilor cel mai bun „carburant” pentru ziua concursului. Pentru a realiza acest lucru în mod corespunzător, trebuie să cunoaştem foarte bine hrana consumată de porumbei. Următoarele paragrafe vă vor introduce în ştiinţa (sau teoria) hrănirii, dar, pentru a concura cu succes, trebuie să deveniţi experţi şi în practica (sau arta) hrănirii. Numai practica şi observaţia vă pot învăţa arta hrănirii, însă noi sperăm ca metodele de hrănire descrise aici să vă ajute să găsiţi calea spre o hrănire de succes.
Putem vorbi de arta hrănirii corespunzătoare numai atunci când mâncarea oferită este de calitate iar colonia de păsări este sănătoasă. E necesar ca sistemul digestiv să fie sănătos înainte să ne putem testa metodele de hrănire, deoarece organismul păsării cu un aparat digestiv bolnav nu va putea să absoarbă substanţele nutritive din grăunţele de calitate. Bolile intestinale, cum ar fi E. coli, coccidioza, viermii şi tricomonoza diminuează cantitatea de nutrienţi ce intră în organism. Numai folosind grăunţe de cea mai bună calitate şi având la dispoziţie o echipă de zbor sănătoasă, crescătorul se poate gândi la un amestec de concurs potrivit familiei sale de păsări şi metodelor de antrenament. Amestecul ales trebuie să ofere o pondere echilibrată de proteine (aminoacizi). Pentru a realiza acest lucru, trebuie folosite în combinaţie cel puţin 8 tipuri de grăunţe. Odată echilibrul stabilit, conţinutul energetic al amestecului devine cea mai importantă componentă a unei hrăniri de succes.
Schema de hrănire asigură echipei de zbor cantitatea potrivită de energie pentru antrenament şi concurs. Scopul hrănirii este de a furniza porumbelului de curse necesarul (nici prea mult, nici prea puţin) de combustibil (energie) pentru a face faţă zborurilor (în jurul crescătoriei sau în concursuri). Bineînţeles că necesarul de combustibil al porumbelului pe care îl antrenăm diferă enorm de la o zi la alta. Tocmai această fluctuaţie constantă a necesarului energetic al unui porumbel de curse face dificilă hrănirea chiar şi pentru cei mai buni crescători. Porumbelul de curse nu va concura la capacitate optimă când „echilibrul energetic” nu este corespunzător. „Echilibrul energetic” al lotului de zburători trebuie evaluat pe termen scurt (zilnic) şi pe termen lung (săptămânal) în fiecare sezon competiţional, deoarece condiţia fizică va scădea în ambele cazuri: exces sau deficit de energie furnizată. Puilor trebuie acordată o atenţie specială în timpul antrenamentelor cu scopul de a preîntâmpina diminuarea rezervelor de energie din ficat şi muşchi.
Raportată la volumul de efort, hrănirea peste măsură (echilibru energetic pozitiv) face ca echipa de concurs să fie mai puţin competitivă din cauza surplusului de „bagaj”. Energia în exces este stocată sub formă de grăsime, consecinţa imediată fiind pierderea vitalităţii şi a condiţiei fizice. E bine să reţineţi că surplusul de energie din amestecurile de hrană cu un conţinut mult prea ridicat în proteine (leguminoase), raportat la volumul de efort, va fi stocat sub formă de grăsime. Subnutriţia (echilibru energetic negativ) face ca echipa de concurs să fie mai puţin competitivă din cauza „defortificării”. Schemele de hrănire cu un conţinut energetic scăzut raportat la volumul de efort al echipei de zburători vor avea ca rezultat diminuarea rezervelor de energie din ficat, ţesut adipos şi muşchi.
Crescătorul poate recunoaşte o echipă de zbor cu un echilibru energetic negativ după următoarele semne:
• Porumbeii nu bat din aripi dimineaţa devreme sau după servirea mesei;
• Păsările nu manifestă interes să iasă din crescătorie sau nu vor să-şi ia zborul din coşul de antrenament, pleoapele sunt lăsate, dând impresia de letargie;
• Echipa de zbor cu un echilibru energetic negativ (consum energetic necorespunzător raportat la volumul de efort) e predispusă la îmbolnăviri, în special la boli „respiratorii”.
Vitalitatea
Majoritatea crescătorilor înţeleg importanţa vitalităţii în obţinerea succesului, însă puţini ştiu cum să determine apariţia acesteia în rândul zburătorilor. Vitalitatea se obţine furnizând întregului lot suficientă hrană (echilibru energetic pozitiv) pentru ca zborul în jurul crescătoriei (sau zborul din timpul antrenamentelor private) să fie plin de vigoare, cu scopul de a creşte masa musculară şi a reduce ţesutul adipos. În schimb, mulţi crescători sunt de părere că cea mai sigură cale spre dobândirea vitalităţii este restricţionarea consumului caloric (energetic), deci mâncare mai puţină, pentru a scăpa de excesul de grăsime şi a determina apariţia vitalităţii pe care o asociem cu vârful de formă. Totuşi, vitalitatea nu înseamnă doar greutate scăzută, ci şi vigoare, iar vitalitatea caracteristică unei condiţii fizice optime apare numai atunci când masa musculară se află la nivel maxim. În realitate, reducerea caloriilor în regim de efort pentru a determina apariţia vitalităţii afectează negativ condiţia fizică a lotului şi îl face vulnerabil în faţa bolilor. Reducerea drastică a caloriilor din alimentaţie nu va cauza doar subţierea stratului adipos, ci şi scăderea masei musculare, coroborată cu pierderea condiţiei şi forţei fizice.
Articolul face parte bonusul "Porumbeii Voiajori" de dr. Rob Marshal , parte integranta din cartea " Formula Succesului În Sportul Columbofil "
Pentru succesul tău,
Claudian
www.sicmoda.com/pigeon1.htmlControlul temperaturii şi umidităţii
Wednesday, December 14, 2011, 8:55:13 AM | noreply@blogger.com (Claudian)
Pentru a proteja porumbelul aflat în condiţie bună să-şi piardă forma, temperatura din interiorul adăpostului trebuie să fie cuprinsă între 10 şi 30 grade Celsius, iar nivelul umidităţii menţinut sub 65%. Acestea sunt condiţiile care favorizează menţinerea stării de sănătate şi este cunoscută sub numele de zona termoneutră a porumbelului.
În majoritatea crescătoriilor, umiditatea e cea care influenţează pozitiv sau negativ odihna păsărilor pe timpul nopţii, nu temperatura. Umiditatea măsoară nivelul de umezeală din aer, indiferent de temperatura aerului, însă umiditatea crescută (peste 65%), asociată cu temperaturi sub 15 grade Celsius, afectează cel mai mult capacitatea păsărilor de a se odihni. Porumbelul îşi pierde forma şi devine sensibil la boli atunci când nu se odihneşte corespunzător.
Găinaţul din crescătorie este cel mai bun indiciu al nivelului de umiditate. Într-un adăpost sănătos, o umiditate scăzută (sub 55%) face ca excrementele să fie rotunde, maronii şi solide, în vreme ce un nivel crescut de umiditate (peste 65%) va determina producerea unui găinaţ verde şi apos. Pe timpul nopţii, când porumbeii trebuie să se odihnească, nivelul umidităţii întotdeauna este ridicat deoarece, atunci când temperatura scade, umiditatea creşte. Acest lucru explică de ce găinaţul devine apos şi verde în dimineaţa ulterioară unei nopţi reci şi umede, după care redevine maroniu până seara, pe măsură ce ziua se încălzeşte şi umiditatea scade. Între două crescătorii, chiar dacă sunt identice, nivelul de umiditate nu va fi acelaşi deoarece nivelul de umiditate din interiorul adăpostului se află în relaţie directă cu nivelul umidităţii de la exterior. Factorul care influenţează umiditatea este locaţia (sau geografia) crescătoriei. De multe ori, crescătorii îşi reconstruiesc adăpostul iniţial, care le-a adus succes, atunci când se mută în casă nouă, însă descoperă că nu mai obţin rezultate bune. Singura diferenţă constă în locaţia adăpostului.
Autor Dr. Rob Marshall - veterinarul de păsări
(Porumbeii Voiajori - bonus aferent cărţii Formula Succesului În Sportul Columbofil)
Medicamentele administrate porumbeilor de curse
Wednesday, November 30, 2011, 11:54:37 PM | noreply@blogger.com (Claudian)
Dr. Rob Marshall este veterinar avicol, având o experienţă de peste 25 de ani în tratarea păsărilor. A crescut păsări de la vârsta de 8 ani, când s-a decis să devină medic veterinar specialist.
...........
Datorită progreselor făcute, a cunoştinţelor acumulate şi a medicamentelor existente acum, un crescător bun poate avea un lot scutit de boli. Ţinta comună este de a reproduce cei mai sănătoşi şi mai viguroşi pui cu ajutorul celor mai naturale mijloace posibile, astfel încât sistemul imunitar al puiului să nu fie periclitat în nici un fel. Astfel, păsările tinere vor căpăta rezistenţă naturală împotriva bolilor asociate antrenamentelor şi concursurilor, de aceea se impune un minim de medicamente în timpul sezonului competiţional.
Pentru a avea o crescătorie sănătoasă, medicamentele trebuie utilizate cât mai puţin. Tuturor ne e greu să menţinem o stare de sănătate perfectă în rândul echipei de zbor în perioada concursurilor, iar cea care ne ajută să ne protejăm lotul împotriva îmbolnăvirilor este rezistenţa naturală, dobândită în timpul sezonului de reproducţie. Actualmente, există o credinţă comună privind necesitatea utilizării medicamentelor în timpul sezonului de zboruri dacă se urmăreşte obţinerea formei maxime. Cu toate acestea, medicamentele trebuie administrate numai în caz de nevoie. În realitate, folosirea necorespunzătoare a medicamentelor va „opri motorul” păsărilor şi va sparge scutul imunitar.
În ziua de azi, este necesară utilizarea raţională a medicamentelor dacă vrem să avem succes în competiţii. Medicamentele folosite azi în tratarea porumbeilor de curse au fost îndelung cercetate, încât rar afectează condiţia fizică a unei păsări în formă şi au efecte secundare minime în cazul păsării bolnave. Alegerea corectă a medicamentelor este vitală dacă boala se vrea controlată sau vindecată cât mai rapid posibil. În mod evident, recuperarea completă a lotului se face în cel mai scurt timp atunci când boala este identificată sau diagnosticată în stadiu incipient. Un diagnostic timpuriu minimizează pierderile inutile de păsări în curse şi permite porumbeilor să-şi redobândească plinătatea forţelor mult mai rapid.
Medicamentele „preventive”
Există o concepţie potrivit căreia zburătorul sănătos este expus unui risc major în coşul de concurs şi trebuie să fie protejat de bolile „coşului de concurs” prin administrarea calculată de medicamente. Medicamentelor folosite în acest scop li se spune medicamente „preventive”. Pasărea obosită este cea mai predispusă bolilor din coşul de concurs, deci momentul optim pentru un tratament preventiv este imediat după cursă.
Medicamentele „preventive” protejează pasărea sănătoasă împotriva bolilor respiratorii, fără a afecta forma sau rezistenţa naturală a echipei de zbor. Adesea, rog crescătorul să monitorizeze reacţia porumbeilor la medicamentele preventive împotriva problemelor respiratorii ca să fie pe fază. Există câteva trucuri menite să ne arate când să folosim şi când să ne oprim din administrarea medicamentelor „preventive” împotriva unei boli „rezidente”. În primul rând, căutaţi să vedeţi dacă porumbeii şi-au pierdut forma, cele mai evidente semne fiind schimbarea stării dejecţiilor, porumbeii nu lasă puf pe găinaţ, penajul este uscat iar pleoapele lăsate. În cazul coloniilor cu o problemă de sănătate, se va observa o schimbare pozitivă în ziua imediat următoare administrării de medicamente preventive. Ochiul îşi va recăpăta strălucirea, starea găinaţului se va îmbunătăţi, fiind din nou acoperit cu praf de pene, iar penajul va deveni mătăsos. Procesul se repetă săptămânal timp de 2-3 săptămâni, apoi este oprit dacă schimbările pozitive întârzie să apară. După care nu se mai face uz de medicamente preventive până când semnele de ieşire din formă nu revin. Cu ajutorul acestei metode, crescătorul devine pe cont propriu expert în problemele de sănătate ale porumbeilor. Durează o vreme până să stăpâniţi la perfecţie această metodă de a ţine sub control bolile, însă, odată însuşită, ea devine o componentă foarte importantă a gestionării problemelor de sănătate.
Articolul face parte din cartea "Porumbeii Voiajori " de dr. Rob Marshall ,oferita ca bonus la pachetul informativ " Formula Succesului In Sportul Columbofil"
Pentru succesul tau ,
Claudian
Din Calendarul De Activitati Columbofile Lunare - luna August
Wednesday, November 30, 2011, 11:53:40 PM | noreply@blogger.com (Claudian)
...Aş vrea să discutăm despre o problemă serioasă cu care ne confruntăm de câţiva ani. E vorba de o boală a tineretului, din cauza căreia au murit foarte mulţi pui. Se pare că afectează în principal puii cei mai mici, şi cu siguranţă are toate simptomele unui virus, adică nu răspunde la aproape nici un tratament .
În ultimii ani, am discutat despre pierderile masive de pui pe teritoriul Europei şi despre felul în care păsările tinere se pierd în timpul antrenamentelor sau mor pe capete în propria crescătorie. Acelaşi fenomen se petrece şi în Statele Unite de câţiva ani şi primim în fiecare săptămână cel puţin 5 sau 6 telefoane de la crescători îngrijoraţi, care se confruntă cu aceeaşi problemă. Din moment ce europenii au alocat mai mult timp şi resurse financiare cercetării acestei boli decât am făcut-o noi, americanii, e firesc să fie mai avansaţi în cunoaşterea cauzelor şi efectelor acestei misterioase boli. Medicii veterinari din Europa au ajuns la un consens în această privinţă, şi anume că avem de-a face, cel mai probabil, cu Circo Virusul, sau o metamorfoză (mutaţie) a Paramixovirozei, cu o simptomatologie uşor diferită, sau cu Adeno Virusul combinat cu o infecţie secundară, generată de E.coli. Ca atare, boala a fost denumită Adeno-Coli.
Atunci când mergem în Europa, căutăm să alocăm timp şi discuţiilor cu cei mai importanţi medici veterinari ai Belgiei, cum ar fi Dr. Win Boddaert, reprezentant Oropharma şi Versele-Laga, cu Raf Herbots, precum şi cu Jean-Louis Jorissen, un farmacist industrial şi proprietarul vestitei companii la nivel internaţional, Comed. Unul dintre obiectivele noastre atunci când călătorim este să cercetăm cele mai noi descoperiri în domeniul bolilor porumbeilor, precum şi medicaţia şi planul de tratamente utilizate în combaterea lor. Aceste 3 persoane mai sus amintite, împreună cu Dr. Colin Walker din Australia, cu care păstrăm o legătură strânsă, ne pun la dispoziţie o bază solidă de cunoştinţe în domeniu şi folosim informaţiile astfel dobândite pentru a ne sfătui clienţii atunci când au probleme cu sănătatea porumbeilor.
Au reieşit câteva concluzii interesante în urma întâlnirilor pe care le-am avut şi am dori să le împărtăşim cu dumneavoastră. Cea mai importantă este că aceste virusuri nu vor dispărea de la sine şi va trebui să ne confruntăm cu ele de acum încolo. Virusurile sunt mai greu de tratat decât bacteriile deoarece pot suferi foarte repede mutaţii, schimbându-şi construcţia genetică mult mai rapid decât bacteriile. Din această cauză, virusurile sunt practic imposibil de tratat pe termen lung cu medicamente. Vaccinarea este cel mai indicat lucru în acest caz, însă dezvoltarea unor vaccinuri sigure necesită timp, mulţi bani investiţi, iar de multe ori rezultatul obţinut nu e cel dorit. Totuşi, s-au făcut o serie de descoperiri în această direcţie, care ne vor fi de ajutor în viitorul foarte apropiat.
O astfel de descoperire constă într-un vaccin administrat pe cale orală, mai exact pe boabe, timp de 5 zile în fiecare lună. Acest vaccin oral, denumit ADCO (de la Adeno-Coli), a fost obţinut din antigeni de E.coli. Nu e antibiotic şi nici agent patogen, însă acţionează ca un reziduu odată ajuns în torentul sanguin al porumbelului, eliminând bacteria E.coli şi identificând purtătorii de Adeno Virus. Din ce ni s-a spus, în medie, unul din 40 de porumbei poate muri în urma tratamentului, însă cei care mor sunt purtătorii, astfel încât va avea loc în crescătorie o selecţie constantă a acelor exemplare care pot reinfesta întreaga colonie. Deoarece în organismul porumbelului are loc o înlocuire totală a cantităţii de sânge la fiecare 4-6 săptămâni, este indicat ca acest vaccin oral să fie administrat la un interval de 4-6 săptămâni. Bineînţeles că o astfel de schemă de tratament e posibil să nu funţioneze în toate cazurile, însă crescătorii serioşi ar face bine să ia în considerare un astfel de plan, deoarece exemplarele purtătoare vor eliminate constant.
De asemenea, s-a mai lucrat la un vaccin oral, destinat bolilor respiratorii ale porumbeilor. Cred că acest produs va fi un mare avantaj pentru crescătorii de porumbei. E nevoie de mult timp şi de mulţi bani pentru a crea un astfel de vaccin, însă vom auzi în curând şi de acest nou şi revoluţionar produs.
Totodată, în Australia, s-au raportat cazuri de rezistenţă puternică la antibioticele destinate infecţiei cu stafilococ. Nu e o veste prea bună, deoarece antibioticele împotriva cărora infecţia cu stafilococ a dezvoltat rezistenţă sunt de ultimă generaţie şi cele mai puternice. Înseamnă că medicamentele şi folosirea lor vor cunoaşte o schimbare drastică în anii ce urmează.
Toţi cei care citesc aceste rânduri ar trebui să aibă o perspectivă de ansamblu asupra situaţiei, iar semnalele pe care le primim ar trebui să ne pună pe gânduri, astfel încât să luăm în serios varianta eliminării porumbeilor pe baza unui criteriu foarte important – rezistenţa la boli. De mulţi ani, în crescătoriile noastre, am aplicat următoarea politică: toţi puii care nu sunt trimişi la columbodroame ori nu sunt trecuţi în compartimentele de zbor vor fi mutaţi în nişte voliere spaţioase, li se administrează vitamine şi suplimente, alături de Health Gard, dar nu primesc absolut nici un medicament. Ajung la 4-5 luni înainte să-i vaccinăm. Cei slabi se elimină singuri. Cei mai puternici ne dau de înţeles că sistemul lor imunitar este activ şi funţionează bine.
Jean-Louis Jorissen ne-a spus că recomandă cu tărie că NU vaccinăm puii până la împlinirea vârstei de cel puţin 3-4 luni, pentru a lăsa sistemul imunitar să se dezvolte fără a-l stresa la o vârstă fragedă. De multe ori, în ultimii doi ani, am primit telefoane de la crescători care abia îşi vaccinaseră păsările tinere şi, dintr-o dată, toţi porumbeii au început să li se îmbolnăvească şi să moară. Adică exact ce ne-a spus Jean-Louis. Sistemul imunitar al acelor păsări tinere n-a fost suficient de dezvoltat ca să poată face faţă vaccinului sau unei alte infecţii virale, cum ar fi Circo sau Adeno Virusul.
Jorissen ne-a mai spus că acei crescători care întârzie un pic mai mult vaccinarea au rezultate mai bune. Suntem de acord cu această opinie, acesta fiind şi motivul pentru care ne-am lăsat păsările să stea cât mai mult timp într-un mediu natural, administrându-le doar câteva suplimente, dar fără medicaţie. Cei slabi se elimină singuri, iar cei mai puternici, la fel ca în natură, supravieţuiesc, iar în momentul vaccinării, sistemul lor imunitar este mult mai dezvoltat şi capabil să facă faţă presiunii.
Avem aceeaşi părere şi în privinţa medicamentelor. Nu administrăm medicamente decât atunci când ne confruntăm cu o problemă clară, după care folosim doar probiotice precum Health Gard şi Digestal sau Pro-Digest pentru a le menţine starea de sănătate la un nivel crescut pentru restul anului. S-au dus zilele când crescătorii administrau antibiotice uşoare, precum Teramicină ori Sulmet câte două zile pe săptămână, în fiecare lună. Nu făceau altceva decât să grăbească dezastrul. Totuşi, primim multe telefoane de la crescători care ne spun că fac exact acest lucru.
Trebuie să devenim mai inteligenţi, nu numai în ce priveşte modul în care ne zburăm păsările, ci şi în felul în care le administrăm medicamente şi ne selectăm viitorii reproducători pe baza capacităţii lor de a rezista la boli .
Articolul face parte din cartea electronică " Calendar De Activitaţi Columbofile lunare" oferită acum ca BONUS la achiziţionarea pachetului informativ " Formula Succesului În Sportul Columbofil "
Pentru succesul tău " informează-te permanent !",
Claudian
www.sicmoda.com/pigeon1.htmlAntrenamentele cu puii
Wednesday, November 30, 2011, 11:53:19 PM | noreply@blogger.com (Claudian)
De îndată ce puii încep să zboare la dispariţie, e o idee bună să faceţi cu ei primele antrenamente. Ne place să ne lăsăm puii să se obişnuiască cu coşul de transport, aşa că lăsăm coşurile în crescătorie, iar puii pot intra în ele să mănânce şi să bea apă. De multe ori când intrăm în crescătorie, găsim un grup întreg de pui ghemuiţi unul lângă altul în coşurile de transport, pur şi simplu relaxându-se. E mult mai uşor să înveţi o pasăre să mănânce şi să bea în coş dacă a făcut asta încă de pe vremea când era pui.
Din momentul în care se obişnuiesc cu coşul, va fi mult mai puţin stresant pentru ei să fie duşi la antrenamente. Antrenamentul e doar atât, antrenament. Un pui nu trebuie dus la o distanţă mare pentru a învăţa cum să se întoarcă acasă. Instinctul de întoarcere este ereditar. Fie îl au, fie nu, dar antrenarea puilor pe distanţe mari poate avea de multe ori rezultate catastrofale, care pot fi evitate. Lăsaţi puii să se maturizeze, făcând cu ei multe lansări scurte.
Noi preferăm lansările scurte şi dese. Acest lucru îi face să se întoarcă mai rapid, adică lucrul pe care ni-l dorim. Din observaţiile noastre, am constat că este inutil să lansăm individual porumbeii la primele antrenamente şi, pe deasupra, aceştia nici nu învaţă să se rupă de stol în momentul lansării. De obicei, lansările individuale sau în grupuri mici le facem spre sfârşitul antrenamentelor, după ce puii au căpătat încredere deplină în forţele proprii. Bănuim că porumbeii nu ştiu să numere, de aceea, odată ce au căpătat încredere, nu le mai pasă câte păsări zboară alături de ei.
Dacă sunt înfometaţi şi în formă, vor veni repede acasă.
Iar acest lucru va deveni un obicei.
Pentru succesul tău,
Claudian
Articolul face parte din cartea " Calendar De Activitaţi Coloumbofile Lunare "
Lansarea in grupuri mici sau...?
Wednesday, November 30, 2011, 11:52:58 PM | noreply@blogger.com (Claudian)
În timpul ultimului sezon competiţional, un prieten mi-a spus că avea probleme cu echipa de păsări tinere. Că sunt leneşi, că nu vor să se antreneze bine în jurul crescătoriei şi că are probleme să-i aducă pe linia de plutire. S-a gândit că porumbeii erau bolnavi. L-am rugat să-mi detalieze programul de antrenament şi mi-a spus că-şi ducea porumbeii la antrenament în fiecare dimineaţă şi fie el, fie partenerul său eliberau păsările în sistemul “câte un coş pe rând”. Asta însemna că păsările erau eliberate câte 15 o dată, cu o diferenţă de până la 20 de minute între lansări. Între primul şi ultimul coş era adesea un interval de aproape două ore. L-am întrebat cine se afla acasă când păsările soseau. Mi-a răspuns că nimeni. Când
